Multe reacții în privința Marelui Premiu din Italia au avut ca temă terminarea cursei sub safety car în loc de oprirea completă a ei odată ce monopostul lui Daniel Ricciardo cedase pe pistă în turul 45. Argumentul cel mai des întâlnit a fost că fanii au fost privați de posibilitatea unui final în care Charles Leclerc ar fi avut o șansă de a redobândi locul 1.
Până în acel punct rezultatul cursei a fost determinat rapid: deși Max Verstappen a început cursa de pe locul 7, a devenit evident că urmează să se lupte pentru victoria finală împreună cu Charles Leclerc (pornind cursa de pe primul loc), iar în turul 10 a apărut și situația care a decis ordinea între cei doi. Monopostul lui Sebastian Vettel se oprește pe pistă, avem parte de un Virtual Safety Car și Ferrari ia decizia să îl cheme pe Leclerc la boxe pentru o schimbare de pneuri, mizând pe o strategie de două opriri.
Ideea celor de la Ferrari a fost relativ simplă: cedarea primei poziții pe pistă cu speranța că vor putea crea o distanță suficient de mare față de Verstappen odată ce el urma să intre la boxe și care să le ofere fie o a doua oprire gratuită (în cazul unui safety car) sau una care i-ar fi pus la câteva secunde distanță față de Verstappen, diferență pe care ar fi recuperat-o până la finalul cursei având pneuri mai noi.
Din păcate pentru Ferrari, Monza este un circuit unde pneurile nu suferă de o degradare mare, iar asta s-a văzut mai ales în cazul lui Verstappen care a condus 26 de tururi pe pneurile cele mai moi și fără să piardă din viteza relativă pe fiecare tur. Odată intrat la boxe, a ieșit în spatele lui Leclerc la o distanță de aproximativ 10 secunde și a câștigat 5 secunde până în turul 34, atunci când Leclerc a făcut a doua oprire a zilei și a trecut pe pneurile cele mai moi. Poate a existat o urmă de speranță că avantajul pneurilor îl va ajuta pe Leclerc să recupereze distanța față de Verstappen, dar aceasta a fost spulberată în două-trei tururi când a fost clar că distanța nu poate fi redusă sub 16-17 secunde.
Cum rămâne atunci cu safety car-ul din turul 45? Deși au existat argumente că am fost privați de o cursă până la final, trebuie menționat că directorul cursii a acționat conform regulilor: steagul galben a fost arătat fiindcă incidentul inițial nu a părut atât de grav, iar în momentul în care monopostul lui Ricciardo nu putea fi mutat din cauza cutiei de viteze blocată, echipa de intervenție a transmis acest lucru și safety car-ul a intrat pe pistă. Întradevăr, au existat niște confuzii în privința primei mașini preluate de safety car și cine a avut voie să o depășească, însă consider că în privința primelor locuri rezultatul fusese deja stabilit și finalul doar a reflectat acest lucru. Cât timp nu există o convenție precum în Indycar de a termina o cursă sub steag verde, încercarea de a aplica diferit regulile pentru oprirea cursei doar pentru a crea mai mult spectacol poate submina și mai mult încrederea deja slabă în FIA; ținem minte scandalul din finalul cursei în Abu Dhabi din 2021, dar și alte discuții legate de interpretările inconsecvente ale regulilor atunci când au fost incidente în curse. De aceea, finalul cursei din Monza a fost un caz de reguli aplicate într-un mod sănătos și directorul cursei a acționat conform așteptărilor.